Ape minerale, izvor de sanatate

Izvoarele carbogazoase bogate in magneziu sunt indicate pentru inima, apele sulfuroase alina inflamatiile cronice, iar baile termale te scapa de durerile reumatice. Profita de virtutile apelor din adancuri si urmeaza o cura de sanatate in statiunile montane.
Apele minerale adevarate surse de energie si vitalitate, pot ameliora diverse afectiuni, de la cele acute si grave, pana la boli cronice si degenerative. Apele terapeutice trebuie sa contina cel putin un gram pe litru de minerale dizolvate. Cantitatea pe care trebuie sa o bei depinde, insa, nu numai de gradul de mineralizare, dar si de stadiul bolii de care suferi. Apele putin mineralizate, cum sunt cele pe care le gasim in comert, pot fi baute in cantitati mari. Dar apele cu un grad inalt de mineralizare trebuie consumate cu precautie.

Te dor articulatiile si suferi de reumatism? Un tratament cu ape sarate la malul marii, combinat cu namolul sapropelic de la Techirghiol, va diminua durerile. La Baile Felix si la Herculane gasesti ape termale clorurosodice bicarbonate, usor sulfuroase, care fac minuni pentru incheieturi. O cura de doua saptamani iti reda mobilitatea pentru tot sezonul rece. Temperatura ridicata a apelor de la Herculane, de 38-60 grade C, si mineralele variate pe care le contin le confera o valoare terapeutica fara egal in tara. Sunt contraindicate, insa, in boli ale ficatului si rinichilor, TBC, hipertensiune sau ulcer in faza acuta. Izvoarele de la Moneasa amelioreaza forme simple de spondiloza cervicala, lombara si dorsala.

Mineralele care fortifica inima sunt principiile active ale apelor din Borsec. Efectele lor terapeutice sunt recunoscute pe plan international. Insuficienta cardioaca, hipertensiunea, precum si alte boli cardiovasculare sunt ameliorate semnificativ in timpul curelor de 18 zile. Izvoarele din Tusnad, bogate in calciu magneziu, potasiu si fier, avand o mineralizare totala de 2,5g/l, sunt excelente pentru persoanele care sufera de diverse tulburari cardiace.
Hiperaciditatea, gastritele, ulcerele sau colitele pot fi tratate cu succes cu ajutorul apelor din statiunea Borsec. Apele carbogazoase din zona sunt recomandate in tratamentul bolilor cronice ale tubului digestiv. De asemenea, izvoarele din Covasna sunt indicate in afectiuni digestive, dar si in disfunctii hepatobiliare. Ulcerele gastrice si duodenale, colitele cronice, colonul inflamat sau dischinezia biliara pot fi ameliorate prin cure cu apele din Slanic Moldova. Izvoarele din Caciulata, cu un continut echilibrat de cloruri si sulfati de sodiu, litiu sau magneziu, panseaza ranile gastrice si ajuta in tratamentul hetatitei cronice.

Apele din Calimanesti si Olanesti sunt renumite pentru tratarea afectiunilor renale si urinare. Curele trebuie sa dureze cel putin 12 zile, iar apele trebuie baute in primele minute dupa colectarea lor de la izvoare, deoarece isi pierd calitatile curative daca sunt depozitate in sticle mai mult timp. Anumite izvoare din statiunea Borsec sunt si ele indicate in tulburarile renale si ale aparatului urinar. Litiaza renala si inflamatiile tractului urinar pot tratate si la Baile Tusnad, iar la Slanic Moldova sunt trimise persoanele care au suferit infectii urinare fara leziuni.
Apele bogate in iod si brom din statiunea Govora sunt excelente pentru tratarea afectiunilor respiratorii precum bronsitele cronice, astmul sau emfixemul pulmonar. Datorita continutului ridicat de minerale, apele din Govora sunt indicate si pentru afectiunile neurologice precum parezele sau pentru sinuzite, amigdalite, laringite sau micoza ale aparatului respirator. Apele minerale din Slanic Moldova, carbogazoase si sulfuroase, sunt de asemenea benefice persoanelor care se confrunta cu afectiuni ale cailor respiratorii.

Verifica online tarifele, sau disponibilitatea locurilor de cazare a unui hotel din Romania, si rezerva online o camera la hotel, in hoteluri din orice zona turistica sau judet din Romania.
Adauga datele de calatorie si orasul, si iti va afisa toate hotelurile disponibile din acel oras.

Hotel Search by HotelsCombined

Unitati Cazare Hoteliera

  • La bai te vindeci de toate cele. Statiunile balneoclimaterice sunt adevarate comori. Din pacate, le consideram destinatii pentru pensionari, fara sa ne gandim la beneficiile pe care le aduc sanatatii noastre, indeferent de varsta. O gura de aer curat e cel mai sanatos medicament pentru trup si suflet. Iar natura a fost asa de darnica cu meleagurile mioritice!

  • Sangeorz - Bai, o cura de sanatate - Daca vizezi la o vacanta in care beneficiezi de tratamentul miraculos al apelor minerale, sa te relaxezi in inima naturii, dar si sa descoperi o fascinanta mofeta sonora naturala sau istoria cladirilor medievale, mergi la Sangeorz-Bai.

  • Destinatii statiuni pentru tratament balnear, balneoclimateric si recuperare diferite tipuri de afectiuni, descriere unele zone de turism balnear, zone si statiuni balneoclimaterice ce se gasesc in Romania, ordonate pe tipuri de afectiuni.
    Posibilitati rezervare online, sau verificarea disponibilitatii de cazare la hoteluri din statiuni balneare in Romania.

  • Vatra Dornei te cheama sa profiti de ultimile straturi de zapada, de linistitea muntilor si de izvoarele ei cu ape minerale. Vatra Dornei este locul perfect pentru o vacanta la sfarsit de iarna, sau pentru o relaxare intr-o statiune balneara.

SEO monitor